Ipohondria – cand minciuna nu e buna

Ti s-a intamplat vreodata sa visezi urat si sa simti neliniste, parere de rau, durere intensa chiar? Apoi sa te trezesti la o realitate mai frumoasa si toate relele sa dispara? Nici n-au fost acolo, de fapt.

Starile si emotiile nu sunt despre ceea ce e adevarat, sunt despre ceea ce crezi tu ca e adevarat. (Tineti minte asta. Ar putea fi insasi cheia catre fericire.)

Uneori si simptomele (manifestarile subiective ale unei boli) se supun aceleiasi legi. I se spune „ipohondrie”.

*IPOHONDRÍE, ipohondrii, s. f. Stare psihica morbida, caracterizata prin neliniste continua, teama si preocupare obsesiva de starea sanatatii proprii; idee fixa a cuiva care crede ca sufera de o boala pe care in realitate nu o are.

Cauzele sunt diverse si pot fi in stransa legatura cu boli fizice reale ale pacientului.
Toti trecem prin acest tip de temeri, insa, pentru majoritatea, este vorba de o experienta temporara. Atunci cand problema se prelungeste dincolo de 6 luni, vorbim de ceva patologic. Manifestarile pot fi permanente sau intermitente, cu perioade lungi de acalmie intre episoade.

Fiindca cei mai multi pacienti nu se adreseaza direct medicului psihiatru, toti ceilalti medici (si nu doar medici) ar trebui sa cunoasca si sa ridice suspiciunea acestui diagnostic.

Ce se intampla?

• pacientii interpreteaza functii normale ale organismului ca fiind patologice (un exemplu ar fi transpiratia) sau anomalii minore le provoaca teama (precum o minima roseata in gat)
• pacientii isi verifica frecvent presupusele semne de boala, cu vizite frecvente la medic, sau, din contra, evita contactul cu medicul de teama acelui diagnostic suspectat de ei
• ii incearca o anxietate extrema, obositoare
• ipohondrul isi focalizeaza atentia pe un organ, pe o boala, sau ia la rand boala dupa boala.
• deseori, conversatiile lor sunt centrate pe problema si obisnuiesc sa-si petreaca timpul pe internet, cautand validarea presupusei boli
• analizele/investigatiile normale nu ii linistesc, dar le induc ideea unicitatii bolii lor (acel „caz particular”), sporindu-le teama ca nu vor fi diagnosticati la timp si tratati corespunzator
• teama aceasta se reflecta asupra vietii sociale, ipohondrul straduindu-se sa evite orice lucru (activitati, oameni) care l-ar putea pune in pericol, raportat la presupusa boala.

Factori implicati:

• insasi lipsa unor cunostiinte corecte si cuprinzatoare despre cum functioneaza omul sau despre boli
• antecedente medicale personale sau familiale cu impact
• stresul si oboseala
• mediatizarea sau studiul excesiv directionat asupra unei boli

• Se observa o predispozitie mai mare printre perfectionisti sau cei cu simt autocritic intens conturat (pe principiul „mereu e loc de mai bine”, sau orice nu e perfect trebuie corectat).

Ipohondria poate aparea in asociere cu alte tulburari:

• sindrom anxios-depresiv
• boala obsesiv-compulsiva
• tulburare de panica, etc.

Tratament:

• potentialul psihoterapiei si/sau medicatiei trebuie discutat cu medicul de specialitate; indrumati pacientul catre psihiatru
• din partea mea, o enciclopedie medicala ar putea fi benefica: tine mintea ocupata, iar aceasta se pierde in boli si simptome nemaistiind ce sa aleaga 😁

In concluzie, nu trezi omul cand visul ii face bine! Dar scoate-l din minciuna cand aceasta ii face rau.
Cam asta este treaba nostra. A medicilor, cu psiho-somatica, sau a prietenilor, cu emotiile. Fiecare cu partea lui.

*Medicina psihosomatica = domeniu interdisciplinar care studiaza legatura dintre factorii sociali, psihologici sau comportamentali si procesele care se desfasoara in organism. („soma” – corp, organ).