Uneori, dupa multe ore de munca si alte ore de munca dupa munca, ma uit la pacientul meu pe care il asez pe pat si gandesc: ce bine e sa te intinzi, sa-ti relaxezi mintea si sa respiri! Unic moment de liniste totala si tu in centrul atentiei, fara griji. In grija cuiva. Cand indiferent ce nu-ti dadea pace, ca e un fleac sau ceva mai serios, renunti la lupta si lasi pe altcineva s-o faca pentru tine. Unic moment in care toata responsabilitatea se transfera celui care te consulta. Suna parintesc de bine! Uneori, dupa multe ore de munca mi-as dori si eu sa ma intind pe patul ala.

Ce masaj? SPA? Cinema? Mergeti la medic! Unicul loc in care indiferent de varsta redevenim copii. Copii pe maini bune.

– Nimic nu este static in natura, nici macar Dumnezeu.

– Atunci unde sa-L gasim, daca se misca mereu?

– Pe drum…

din filmul „The two Popes”

Mai jos am reprodus un interviu cu Sir Anthony Hopkins. Nu sunt de acord cu absolut tot ce spune aici, dar ma fascineaza omul asta, prin tot ceea ce am vazut la el si prin ce imi inspira personalitatea lui. Merita citit sau ascultat.

Interviu cu Anthony Hopkins:

„

– Sir Anthony, jucati un personaj care este pios si proiectati o mare piosenie, dar noua ne-ati spus ca nici macar nu sunteti credincios.

– N-am spus asta!

– “Agnostic” ati spus.

– Da, dar… Ce este un agnostic? Este cineva care ar putea avea indoieli. Eu uneori am indoieli, iar alteori nu am. Bineinteles ca mai ai si indoieli, asta face parte din a fi uman. Nu stiu… Nu stiu nimic. Asta este cea mai inalta etica spirituala: sa nu stii nimic.

– Dar credeti ca el avea indoieli? (Papa Benedict al XVI-lea?)

– Bineinteles ca avea. Orice fiinta inteligenta ar avea indoieli. In indoiala se afla piosenia. In indoiala se afla umilinta. Daca ai siguranta, esti mort. Siguranta ii distruge pe oameni. Hitler a distrus 40 de milioane de oameni fiindca era sigur. Stalin a distrus milioane din propriul popor. Siguranta… Fiindca a stiut! Nimeni nu stie… Si cea mai inalta forma de a trai este… sa traiesti in permanenta indoiala.

– Fundamentul credintei nu este acela de a nu avea deloc indoieli?

– Numai daca vorbim despre Inchizitie. Orice fiinta umana care are credinta in Dumnezeu… Nu stiu, nu sunt… Dar bineinteles ca am indoieli. Tot ce stiu este ca exita un mister in viata mea, mai mare decat as putea eu intelege. Nu stiu ce sunt, nu stiu de unde am venit si nici incotro ma intrept. N-am nicio idee despre cine m-a facut. Am venit din mama, tata, bunici, generatii intregi… Dar nu stiu din ce sunt facut. Nu am nicio idee. Dar cred ca sub toate acestea se gaseste ceva miraculos. Toti acesti ani… Am 82 de ani, inima imi bate in continuare, corpul meu functioneaza (din cate stiu eu), ma simt relativ intreg la minte… Dar ceea ce stiu este ca nu stiu nimic. Acum n-am nicio idee, fiindca am trait pana la o asa varsta, incat sa-mi dau seama ca toate cunostintele mele nu au nicio valoare, ca eu insumi nu sunt nimic, ca nu suntem speciali… Odata ce incepem sa credem ca suntem pe deplin unici, ca suntem absolut speciali, atunci viata nu mai merita traita, fiindca nu suntem speciali. Suntem doar cenusa, la final.

– Dar indoiala nu induce frica in inimile oamenilor religiosi?

– Nu. Cine a spus, acum 2000 de ani, cand urmau sa arunce cu pietre in femeia adulterina: “Sa arunce prima piatra cel care nu a pacatuit niciodata.”? Traim intr-o lume atat de rea, atat de ignoranta, a gandirii limitate si a corectitudinii politice. Ca si cum cu totii trebuie sa avem o opinie despre ceva. Dar tot ce s-a intamplat in viata mea, s-a intamplat in ciuda a ceea ce sunt. Fiindca de unul singur sunt nimic. Omul a spus-o acum 2000 de ani: “Singur sunt nimic. Tatal care salasluieste in Mine face totul.” Imparatia Cerurilor din noi… Fie ca esti crestin, credincios, catolic, protestant, musulman sau hindus, este totuna: viata e un vis.

– Cum explicati faptul ca ati atins varful in meseria dumneavoastra?

– Nu am nicio idee. Cum am spus, nu-mi pot asuma creditul pentru nimic. Vedeti, egoul este cea mai periculoasa parte din noi. Egoul este dusmanul. Egoul! Iti trebuie putin, ca sa poti inainta. Dar daca il lasi sa scape de sub control, atunci devii un obsedat de putere. Ii vedeti zilnic in presa. Coruptia corporatiilor, lacomia, puterea, credinta ca sunt zei… Si cu totii vor fi condamnati la sfarsit. Dar nu sunt o persoana religioasa in acel sens… Nu cred in diavol, dar cred ca trebuie sa platim pretul pentru actiunile noastre. Iar daca sunt nemilos sau lipsit de respect fata de cineva, atunci voi plati pentru asta. Astfel, am invatat de-a lungul anilor, incet, fiindca sunt si eu un pacatos ca toti ceilalti, am invatat de-a lungul anilor sa respect oamenii, sa fiu bun. Iar daca sunt nervos pe ceva, foarte bine, sunt nervos. Sunt doar un om. Nu pot sa fiu altceva, nu pot sa fiu un sfant. Asta e tot ce suntem.

„

Batranel, 75 ani, intra in cabinet, da „buna-ziua” civilizat si, primul lucru, se dezgoleste pan’ la piele de la brau in sus, se aseaza in fata mea pe scaun, imi intinde analizele si imi insira tratamentul cap-coada, cu tot cu doze!

..N-apucasem sa zic nimic. Ma ridic sa-l consult.

– Dar cum? Imi masurati tensiunea si la dreapta si la stanga?

– Da, la amandoua acum, ca abia v-am cunoscut. (zambesc)

– Pai da, ca sa vedeti dvs cum sta treaba.

– Sa va vad si picioarele.

– Da, sigur ca da! Tocmai ce le-am scos de la spalat.

– Fumati?

– Nu fumez, decat pana la 8 tigari pe zi. Eu le-as lasa, dar nu se lasa ele de mine!

– Va doare ceva, va supara ceva?

– Nu ma supara nimic. Pai la etatea asta ce sa mai vrei? Motorul cat e de motor, se slabeste cate o piulita. Iar eu, am scapat ieftin cum ar veni. Intr-o vreme, ma speriam. Si am inceput de un an de zile sa nu le mai bag in seama, poa’ sa fie ce-o fi, daca a fost sa se intample lucrul, s-a intamplat, nu-i asa? Ce, daca ma supar eu, nu se intampla? Mai devreme ca boala, te omoara frica. Eeeh, nu mai imi fac acum probleme de-astea. Si nici nu ma doare.

– Dar ce memorie buna aveti si ce bine va descurcati oriunde la asa etate!

– Pai ma descurc de tanar. Asa era timpurile, trebuia sa dai cu sapa ca sa-ti pastrezi existenta. Si nu mi-e rusine ca am pornit de jos. Oriunde ajungi, sa nu uiti niciodata de unde ai plecat!

Si noi, ne permitem sa avem pacientii nostri preferati. Iata cum poti ajunge un pacient preferat: 1. Se incepe cu o purtare aleasa si cuviincioasa.

Acesta este o poveste pe care o recomand in primul rand pacientilor cu anxietate si ipohondrie. Dincolo de toate, cred ca cea mai buna pastila sunt vorbele unei prietene: „Eh, si dac-o fi sa mor, se gaseste cineva sa puna o garoafa si pe mormantul meu”. Mintea noastra e cel mai bun terapeut sau cel mai drastic agresor.

https://youtu.be/QVJ1jtkUW_s

In lumea asta mare in care traim se vorbeste atat de mult despre boli, care sunt, ce le defineste, daca si cum se trateaza. E o avalansa de informatii imposibil de cuprins in intregime. Si dupa ce te-ai confruntat cu atatea, iti sare in ochi intrebarea cheie: De ce apare boala? Dincolo de deteriorari ale naturii sau arme biologice inventate, si muult dincolo de fiziopatologic sau genetica. Ce face corpul sa cedeze in fata inamicului? Unde-i eroarea? De ce unii in exact aceleasi conditii de risc se imbolnavesc si altii nu? De ce unii contracteaza virusul si altii sunt imuni? De ce unul supravietuieste si altul moare? De ce as putea eu sa-mi inec plamanii in tutun o viata si totusi sa imi serbez aniversarea de 90 de ani? Ce se intampla dincolo de statistici? Ce se intampla in afara povestilor pe care le invatam din carti medicale sau le aflam din media? Ce face diferenta? Comunicam si altfel decat verbal prin afirmatii si negatii? Se afla in noi aceasta putere de decizie pe care nu o constientizam si nu stim s-o controlam?

Sanatatea noastra este in primul rand responsabilitatea…noastra!

Medicul nu se poate implica pentru un pacient constient, ambulator, mai mult decat se implica pacientul insusi. Nu poate sa-l oblige sa ia tratamentul cum trebuie, nu poate sa-l determine sa-si respecte programarile, nu poate sa-i ascunda pachetul de tigari, dar nici nu poate sa faca „n” compromisuri de program si programari.

E si el un om acolo, responsabil de propria lui sanatate. Cu cat se straduieste mai mult sa scada tensiuni si pulsuri, cu atat incep sa creasca ale lui. Scaunele pe care stam in cabinete, nu sunt atat de confortabile pe cat pare din exterior. Iar calmul pe care-l afisam e discordant cu goana din mintea noastra.

Pentru mine orice pacient primeste aceeasi atentie, iar consultatia se desfasoara la fel de meticulos, indiferent ca e tanar, ca e batran, ca e inalt, ca e scund, ca e gras, ca e slab, ca a avut un infarct, sau ca are tulburare de panica, ca vine pentru palpitatii sau ca abia respira, ca vrea „doar o reteta”, ca vrea scutire de sport, sau sa ii confirm ca e apt pentru sport. Deocamdata asa functionez si consider asta cea mai sigura abordare. De aceea imi cer scuze pentru eventualele neplaceri create de faptul ca refuz deseori pacienti neprogramati in incercarea de a nu ii aglomera. Nu este timp.

In plus, sanatatea ta depinde de sanatatea medicului. Nu ai vrea sa te vada un medic obosit, stresat, care sa-ti acorde timp printre picaturi. Cazurile in cardiologie pot fi de la foarte simple, la foarte complexe sau cu necesar de transfer imediat la spital. Consultatia poate sa dureze uneori si o ora si este strans dependenta de pacient.

Triajul il face primul medic care intra in legatura cu tine. Tratamentul pentru hipertensiune poate fi initiat/ajustat si de catre medicul de familie pana ce este disponibil un loc la cardiologie. Cat despre urgentele adevarate, atunci cand in ambulator cardiologul nu are timpul necesar pentru a evalua cazul corespunzator, vei fi directionat catre serviciile de urgenta cu posibilitati de management adecvat.

Eroarea umana creste sub presiunea timpului si este in joc viata ta. Atunci cand nu se poate, rog nu insistati cu consulturile intre programari.

Pentru sanatatea tuturor!